Actualitatea ambasadei

Manifestări organizate la Kiev, cu prilejul Zilei Naționale a României

Ambasada României în Ucraina a organizat joi, 28 noiembrie 2019, la Fairmont Grand Hotel din Kiev, un eveniment dedicat marcării Zilei Naționale a României. Manifestarea a cuprins vernisarea expoziției de fotografie ”Romania : Inner Mirrors/Roots”  a Marianei Scubli, moment muzical susținut de cvartetul Teatrului Academic de Operetă din Kiev și recepția tradițională dedicată Zilei României. La eveniment au participat oficiali ai Ucrainei, reprezentanți ai corpului diplomatic, ai mediului academic, cultural, economic, mass media etc.

Cu acest prilej, Ambasadorul României a declarat: ”După 30 de ani de transformări, în primul semestru al acestui an, România de astăzi, membră a Uniunii Europene și a Alianței Nord Atlantice, a deținut un rol cheie la nivel european, exercitând, pentru prima oară, cu responsabilitate și succes Președinția Consiliului Uniunii Europene. Astfel, România a adus o contribuție importantă la consolidarea unui Europe mai coezive, mai unite, mai puternice, mai înclinate spre cooperare și mai implicată în statele din vecinătate și nu numai. (…) Tot în această perioadă marcăm Revoluția Demnității din Ucraina. Gândul meu se îndreaptă cu respect și admirație către toţi cei care au luptat – și luptă încă – pentru libertate, uneori cu jertfa supremă. Noi, românii, știm că aspirațiile nu pot fi distruse nici de tancuri, nici de gloanțe. România va continua, ca și până acum, să susțină cu fermitatea independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în granițele sale recunoscute internațional. Acestea reprezintă pentru noi principii fundamentale, care vor ghida și pe mai departe acțiunile României, atât în relațiile bilaterale cu Ucraina, cât și în cadrul organizațiilor internaționale.”

În final, Ambasadorul României a menționat: ”Este datoria noastră, a tuturor celor care simțim, vorbim, trăim și gândim românește să păstrăm și să promovăm limba, cultura, valorile și tradițiile românești oriunde ne-am afla. Doar în acest fel - mai uniți, mai solidari, mai conștienți de valorile care de definesc ca români -  putem contribui la o Românie modernă, orientată spre viitor, parte a unei Europe unite.”

În prim plan

Secţia Consulară a Ambasadei României la Kiev închisă temporar în perioada 19.12.2019 - 10.01.2020

11.12.2019

ATENŢIE! Vă informăm că Secţia Consulară va fi închisă în perioada 19 decembrie 2019 – 10 ianuarie 2020. Pentru urgenţe, vă rugăm să contactaţi oficiile consulare ale României din Ucraina: Consulatul General al României la…

Manifestări organizate la Kiev, cu prilejul Zilei Naționale a României

02.12.2019

Ambasada României în Ucraina a organizat joi, 28 noiembrie 2019, la Fairmont Grand Hotel din Kiev, un eveniment dedicat marcării Zilei Naționale a României. Manifestarea a cuprins vernisarea expoziției de fotografie ”Romania : Inner Mirrors/Roots” …

Întrevederea Ambasadorului României în Ucraina cu șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei

27.11.2019

Ambasadorul României în Ucraina a avut marți, 26 noiembrie 2019, o întrevedere cu șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Ivan Bakanov. Cu acest prilej, cei doi interlocutori au abordat situația de securitate din Ucraina în contextul…

Informații privind organizarea turului II al alegerilor pentru Președintele României, în Ucraina

20.11.2019

Ambasada României în Ucraina informează că al doilea tur de scrutin al alegerilor pentru desemnarea Președintelui României se va desfășura în zilele de 22, 23 şi 24 noiembrie 2019. În Ucraina cetățenii români cu drept de vot pot vota la 4 …